Camera lui Remy

In camera lui Remy toate luminile erau stinse. Imbracat intr-un tricou negru cu un cap de mort mare alb pe piept, blugi conici negri si Converse clasici, nrgi, in picioare, Remy statea pe pervazul ferestrei, cu geamul deschis fumand tacticos o tigara. In cealalta mana tinea un pachet de carti de joc pe care le amesteca cu o viteza remarcabila, luand in considerare ca isi folosea o singura mana. Privea luna mare, alba, absent si plictisit.

Rosen deschise usor usa privind cu un aer absent rpin intunericul din camera.
-Nu cred ca este atat de sanatos sa stai in intuneric tot timpul....

- Chere! zambi Remy cand o vazu pe Rosen.
Arunca mucul tigarii pe geam si se dadu jos de pe pervaz. O privi de la distanta pe Rosen cu o figura gingasa si ii zise, un pic rusinat:
- Imi place intunericul. Ma ajuta... sa ma gandesc...

-Observ.....
Rosen lua o atitudine diferita.
-O sa mori incurand de la tigari...
Totusi, trebuie sa recunosc ca este cel mai simplu mod sa-ti omori timpul.

Remy rase pentru prima oara de cand il cunoscusera cei de pe insula.
- Nu-mi fac probleme pentru asta, chere. Am si asa suficienti dusmani care abia asteapta sa puna mana pe mine. Nu am fost foarte cuminte cand eram mic... zise acesta strengar. Tigarile... ma ajuta, oarecum. Ma destreseaza.

-Da...
Nervii tai se duc odata cu fumul. Inteleg.
Zambi interesata, revenind la atitudinea initiala.
-Revenim, ....Ce faci?...

- Meditam... Atat intunericul, cat si tigarile ma ajutau. Ma gandeam... la viata mea. Dar sa nu vorbim despre asta. Ce faci tu? zambi Remy, fals.

-Respiram, in cazul in care acest raspuns te satisface.
Rosen zambi sfidator.

Remy o privi interesat.
- Ai un stil foarte ciudat de a raspunde. Ai ceva cu mine, chere? Te deranjez cu ceva? intreba el, sincer ingrijorat.

-Nu, chiar nu am nimic.
Imi cer scuze daca te ofenseaza stilul meu de comunicare.
Zambi subtire.

- Atunci inseamna ca vrei sa ascunzi ceva... zise Remy, apropiindu-se un pic de ea.
Isi baga cartile in buzunarul de la pantaloni, in afara uneia pe care o tinea in palma.

Rosen nu schita nicio miscare, lasand chiar si zambetul acela usor ironic sa persiste.
-Si, cam ce as avea eu de ascuns?....

- Eu stiu? intreba Remy, apropiindu-se tot mai mult. Daca as sti, nu te-as mai intreba, n'est pas?

-Da, dar totusi, trebuie sa ai macar o mica banuiala.
Facu o mica pauza adaugand cu tonul putin schimbat.
-Altfel nu ar mai avea rost sa ma intrebi...Neh?

- Ma gandeam... Ma gandeam la ce se afla in spatele acelor buze minunate... zise Remy, sovaitor.
Se apropiase foarte mult de ea. Erau la o palma distanta unul de altul, iar Remy o privea patrunzator in ochi.

-Probabil alte cuvinte asemanatoare cu cele care te-au enervat mai devreme.
Rosen nu schita nicun gest, fara sa fie impresionata prea mult de aceea apropiere dintre ei.

- Atata tot? intreba Remy, instigant.
Ochii lui de un caprui clar deveneau incet negri, cu pupile rosii. Nu se ferea sa isi arate adevarata identitate in fata lui Rosen.

-Ce altceva ar trebui sa mai fie?....
Rosen ridica din umeri simuland un moment de gandire.

Remy se intoarse brusc si se reaseza pe pervaz. Isi aprinse o noua tigara si mormai:
- Cand vei vrea sa vorbim, ma anunti.

-Eu?....Vreau sa vorbim.....
Il privi fara expresie oftand.

- Nu esti inca dispusa sa imi spui adevarul despre identitatea ta, mormai Remy, fumand fara sa o priveasca.

-Identitatea mea?...
Sa-ti spun sincer, nu este atat de impresionanta.
O pauza scurta.
-Ce as putea sa-ti spun?.....Ca sunt vampir?... " Asta cred ca stie toata lumea..."

- Si era atat de greu sa recunosti? Negarea nu te ajuta cu nimic, mormai din nou Remy, privind afara si fumand absent.

-Si daca imi permiti sa intreb....
Ce se intampla daca nu spuneam nimic despre mine?....
Zambi ciudat.
-Raspuns : Nimic.

- Probabil ca nimic, intr-adevar. Cu toate astea, te ajuta pe tine. Nu sunt eu in masura sa te judec, dar e mai bine sa te accepti, zise Remy, continuand sa fumeze absent.